A te lupta cu morile de vant e o expresie ce nu o pot sterge de langa cuvantul "Romania". Imi doresc foarte mult sa cred ca in alte tari nu sunt atat de ingusti la minte oamenii si ca sunt in stare sa admita (in sinea lor macar) ca exista unele chestiuni pe care nu sunt capabili sa le rezolve singuri si au nevoie de oameni cu experienta pentru asta. Sau ca atunci cand ceva nu le merge bine, o afacere sa spunem, ca trebuie sa schimbe directia; iar daca ajutorul vine gratis, sa il imbratisezi si sa profiti.
De unde aceasta frustrare a mea? Nu, nu din gradinita cand colegul nu intelegea cand ii spuneam ca robotii au gat, ci in perioada relativ recenta cand m-am lovit de tot felul de idioti care se cred patroni, de obicei. Ca sunt multi astfel de oameni si in alte domenii/situatii, e cu totul alta poveste. Dar intru in contact cu tot felul de persoane care ar fi trebuit sa faca niste cursuri de management al unui local, fie el bar, crasma, pub, club,etc. Persoane care nu au habar cu ce se mananca un eveniment, o promovare, o conducere; si merg eu ca proasta satului sa ii explic omului ca "bai, afacerea iti merge in pierdere, dar eu am o propunere prin care tu poti sa o reinvii, risca si tu acolo o suma modica, pe care oricum o pierzi daca mergi tot asa, si sa vedem daca nu iese mai bine", iar el imi ofera nimic si nicio sansa sa isi schimbe "planul sau de viitor".
Trecand de etapa asta, sa zicem ca mi-a dat acceptul, vrea sa ii organizez concerte; buuun, aici ii arat lista cu ce trebuie sa imi ofere el si ce ii ofer eu - zici ca eu i-am dat o coaja de paine si el tot Paradisul; nu ar plati omul nici sonorizare, nici masa, nici cazare, nici trupa, daca se poate nici afisele (carora nu am voie sa le schimb designul), unul nu voia nici protocol sa ofere, imi impune si niste ore de incepere si incheiere a eventului mai mult decat nerezonabile si nu vrea nici o trupa locala in deschidere -care de altfel ar aduce public in plus- pe motiv ca "nu ma intereseaza asa ceva", eu cum sa ma implic trup si suflet sa fac asa ceva? Imi dau timpul liber si niste bani sigur, dar cati bani sa dau sa ii aduc lui lume in local la concert daca el nu da nimic? Ba chiar am intalnit sa imi ceara bani si pt ca imi ofera spatiul pt concert. Multumesc, nu doresc.
Va mai spun astfel de povesti, it's a neverending story. Exista si etapa in care respectivul schimba deal-ul in timpul eventului si te trezesti ca nu ai protocol, sau masa sau bani destui, ca sa nu mai spun ca nu ai nicio sansa sa ramai cu vreun castig financiar, ci doar cu unul sufletesc, ca ai luat parte la un concert ce ti-l doreai. Nu pun in discutie cele la care iesi pe minus pentru ca nu ai public - asta se intampla fie pentru ca nu ai un public educat, fie ca nu stii tu cum sa te promovezi.
Dar le "multumesc"din nou patronilor pentru "deschiderea" cu care se lauda si recomand primariilor sa ii lase sa isi deschida localuri doar daca au o anumita pregatire, nu doar financiara.
Dupa cum spuneam: sa organizezi concerte in RO e mai greu decat sa convingi o virgina sa...
Showing posts with label baia mare. Show all posts
Showing posts with label baia mare. Show all posts
10 February 2011
28 December 2009
Open Coffee @ Baia Mare
La fel de intarziata precum am fost si la intalnire sunt si acum,cand scriu un review a ce a fost. Motivul e ca de cand sunt acasa am activat mai mult offline decat online si am ramas in urma cu update-urile.
Dupa cum am scris intr-un post precedent, Chinezu s-a gandit sa adune internautii din Baia Mare cu doua scopuri: unul de a-i ajuta sa socializeze si sa se cunoasca si in viata reala si unul de a aduce in discutie subiecte de interes comun ce pot fi folositoare si/sau dezvoltate. Mult mai multe persoane decat ma asteptam eu au imbratisat ideea lui si au fost prezente, la o ora foarte matinala pentru unii care erau in vacanta.
Au existat remarci de toate felurile si intepaturi - unii s-au crezut albine-,insa totul a decurs in limitele bunului simt. Pauzele de tigara asortate cu cafea nu au lipsit, precum nici reactiile care au aparut rapid pe blogurile personale. Repet, probabil numai eu am asa efect intarziat - doar si Radu imi face reclama din asta pe blog..
M-am bucurat sa descopar ca sunt persoane interesate sa continue aceasta idee de open coffee si voi incerca sa imi sincronizez venirile acasa cu ele.
Pun aici si cateva fotografii realizate la intalnire (ultima e meritul lui Janos):

Labels:
baia mare,
chinezu,
opencoffee,
poze
16 December 2009
Open Coffee @ Baia Mare
Voi da copy-paste din blogul lui Chinezu deoarece el organizeaza si el stie cel mai bine ce urmeaza sa se intample la acest #OpenCoffee:
"Asa ca, dragii mei, va invit pe care vreti si care puteti luni, 21 decembrie, de la 9.30 la Open Coffee Baia Mare in sala de conferinte de la etajul 2 a cladirii Raiffeisen Baia Mare (Bd. Unirii, vis a vis de Casa Tineretului), intrarea din stanga. Intrarea e libera, dau eu o cafea, o apa si, hai ca imi sunteti simpatici, un suc :D Ce se intampla la Open Coffee? Ne adunam cei din onlineul baimarean (care vor sa vina), discutam despre proiectele din online, socializam, schimbam impresii. O sa anunt cel tarziu maine proiectele care se vor prezenta luni. Keep in touch.
Pana una-alta, cei care vreti sa veniti puteti da un commentaici ca sa vedem cat de cat cum stam. Adica sa vad io cata cafea trebe sa aduc :D"
"Asa ca, dragii mei, va invit pe care vreti si care puteti luni, 21 decembrie, de la 9.30 la Open Coffee Baia Mare in sala de conferinte de la etajul 2 a cladirii Raiffeisen Baia Mare (Bd. Unirii, vis a vis de Casa Tineretului), intrarea din stanga. Intrarea e libera, dau eu o cafea, o apa si, hai ca imi sunteti simpatici, un suc :D Ce se intampla la Open Coffee? Ne adunam cei din onlineul baimarean (care vor sa vina), discutam despre proiectele din online, socializam, schimbam impresii. O sa anunt cel tarziu maine proiectele care se vor prezenta luni. Keep in touch.
Pana una-alta, cei care vreti sa veniti puteti da un comment
Subscribe to:
Posts (Atom)